Relieful Terrei, perioade de formare

            În acest articol, voi încerca să sintetizez perioadele de formare ale reliefului major al Terrei, având în vedere scara geocronologică. Mă voi lega doar de etapele de formare ale reliefului și nu și de formele de viață care au apărut în fiecare perioadă în parte.

             Așa cum am mai menționat, se consideră că vârsta planetei noastre, Pământ, este de aproximativ 4,6 miliarde de ani, adică atunci când s-a consolidat prima crustă solidă din magma care ”învelea Pământul” la începutul evoluției sale. Totodată, cercetătorii consideră că cele mai vechi roci care intră în alcătuirea Terrei au o vârstă de aproximativ……….4 miliarde de ani.


      PRECAMBRIAN: cuprinde două perioada: Arhaic și Proterozoic. Rocile precambrianului, din punct de vedere litologic, sunt în cea mai mare parte metamorfozate (provin fie din metamorfozarea rocilor de origine magmatică fie din metamorfozarea rocilor sedimentare).

Depozitele precambriene se găsesc pe toate continentele, ele reprezentând de altfel nucleele în jurul cărora acestea s-au format. Regiunile din jurul acestor nuclee poartă numele de platforme. Astfel, putem menționa faptul că: nucleul Europei îl reprezintă scutul baltic (care era format în acea perioadă din Peninsula Kola, actuala Finlanda, cea mai mare parte a Peninsulei Scandinave; scutul baltic se afundă, spre est, în platforma rusă (sau platforma est-europeană); nucleul Asiei – scutul și platforma siberiană, scutul indian, scutul filipinez și scutul și platforma sinică (sino-coreeană);  Africa, în afară de nord-vestul (ocupat de Munții Atlas) și sudul (ocupat de munții ”bloc” – Munții Capului) este în totalitate formată din scuturi și platforme: scutul africano-arab și scutul și platforma sud-africană; America de Sud este dominată de scutul și platforma Braziliană, iar America de Nord de scutul canadian (care cuprinde și insula Groenlanda). Antarctica este formată în totalitate din scutul și platforma antarctică.scuturi si platforme


      PALEOZOIC: a durat 325 de milioane de ani și, în funcție de desfășurarea ciclurilor tectonice ale scoarței poate fi împărțit în Paleozoicul timpuriu (caledonic), cu trei mari perioade: Cambrian, Ordovician și Silurian și Paleozoicul târziu (hercinic) cu perioadele Devonian, Carbonifer și Permian.

relief
relieful Europei – sintetizat

      Paleozoicul timpuriu (ciclul caledonian): Ce s-a întâmplat în această perioadă? Haideți să vedem….la marginea scuturilor care s-au format și consolidat în Precambrian au funcționat zone de intensă sedimentare marină în care s-au tot acumulat sedimente provenite din uscatul învecinat. Mișcările tectonice ale scoarței terestre au determinat încrețirea acestor sedimente și formarea lanțurilor montane caledonice de pe suprafața Pământului. Astfel au luat naștere primele lanțuri muntoase pe Terra: în Europa s-au format Munții Scandinaviei, prelungiți prin Arhipelagul Britanic (Munții Scoției și nordul Munților Penini) și Groenlanda, până în estul Americii de Nord unde au luat naștere Munții Apalași (partea lor nordică). În Asia, se formează Munții Saiani, Iablonovâi și Stanovoi.

Asia_fizica
relieful Asiei – sintetizat

          Paleozoiculu târziu odată cu sfârșitul perioadei Devoniene încep și mișcările de cutare hercinică, care continuă prin faze orogenetice succesive până la sfârșitul Permianului. Primele catene montane hercinice sunt ”ridicate” în estul Americii de Nord (Apalași de Sud) și în regiunea centrală a Europei (începând cu munții din sudul Irlandei, cei din sud-vestul Regatului – Masivul Cumbrian – și apoi în partea centrală a Europei până în Dobrogea – Munții Măcin). Este perioada de formare a: sudul Munților Apalași, sudul Munților Penini, lanțul Munților Ural, masivele montane din centrul Europei: Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Munții Vosgi, Munții Harz, Munții Pădurea Turingiei și Pădurea Franconiei, Munții Pădurea Neagră, schițarea Munților Jura până în Dobrogea de Nord – Munții Măcin. În Asia iau naștere munții: Altai, Tian Shan, Kunlun, Nanshan, Altânshan, Hingan, Bureinski, Verhoianski, Cerski, Sihote Alin iar în Australia – Munții Marii Cumpene de Ape.

Africa_relief_ape 2
relieful Africii- sintetizat

       MEZOZOIC: este format din trei mari perioade: Triasic, Jurasic și Cretacic. Din punct de vedere al tectonicii scoarței terestre, Mezozoicul corespunde cu primele cutări alpine și schițarea primelor lanțuri montane care aparțin ciclului alpin.  În Mezozoic începe consolidarea primelor lanțuri alpine: Pirineii de Sud, porțiuni din partea centrală și estică a Alpilor (cei din Franța și Elveția de azi), partea centrală a Alpilor din Austria actuală, cea mai mare parte a Carpaților Nordici (Munții Tatra), regiunea vestică a Carpaților Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni, partea vestică a Balcanilor și nordul Munților Rodopi, catenele din partea centrală a Iranului, Munții Hindukuș și unele porțiuni din Himalaya. În America de Nord se schițează Munții Cordilieri și porțiuni din catenele Munților Anzi (America de Sud). Această perioadă se întinde până în Neozoic, când se definitivează și lanțurile montane alpine.

America relief_ape
relieful celor două Americi- sintetizat

      NEOZOIC: format din două perioade: Paleogen și Neogen (după unii cercetători aici se încadrează și Cuternarul, după alții nu, astfel încât eu voi merge pe clasificarea cu două perioade, iar Cuaternarul cea de a cincea eră). Tectonic, această eră se caracterizează prin continuarea cutărilor alpine și definitivarea lanțurilor montane alpine (se formează Pirineii de Nord, Alpii Occidentali și Orientali, Apeninii, Dinaricii, Munții Pindului, Carpații Orientali, Munții Caucaz, Kopet Dag, Munții Taurus și Zagros). În Africa ia naștere lanțul Munților Atlas. Se definitivează structurile Cordilierilor și Anzilor și sunt prinse în cutări zone importante din estul Asiei – din nord, din Peninsula Kamceatka, insulele Kurile până în Arhipelagul Japonez. Procesele tectonice sunt însoțite și de importante manifestări vulcanice ale căror efecte sunt foarte bine evidențiate, spre exemplu, în lanțul Carpaților Orientali, în lanțul Pacific dar și în zona vest americană (din Peninsula California până în Chile).

harta_fizica
relieful Australiei- sintetizat

       CUATERNAR: după unii cercetători este perioada în care ne aflăm, formată din două mari perioade: cassie-matias-247740-unsplashPleistocen și Holocen. Din punct de vedere tectonic nu mai există evenimente de amploare, în schimb, această eră se caracterizează prin modificarea climei la nivel planetar. Astfel, Pleistocenul se caracterizează prin răcirea climei și instalarea ghețarilor Cuaternari (de calotă și montani) care au modelat relieful (aspecte pe care o să le discutăm la relieful glaciar), iar Holocenul (cel în care ne aflăm în prezent) prin încălzirea climei, topirea ghețarilor situați la sub 3000 m în zona temperată și retragerea ghețarilor de calotă.

antarctica_fizica
relieful Antarcticii- sintetizat

 

gabriela-bergagna-1224065-unsplash

Evoluția paleogeografică a scoarței terestre

               Continentele și oceanele reprezintă, așa cum am stabilit în articolul anterior cele două mari structuri geologice ale scoarței terestre (bazaltică / oceanică, granitică / continentală). Este cunoscut faptul că tehnica actuală a investigat mai mult indirect starea fizică și compoziția chimică din interiorul Terrei, astfel încât explicarea structurii și evoluția scoarței s-a făcut în special prin teorii și ipoteze. Astfel, cercetările geologice (strate de roci și faună fosilă) au condus la concluzii certe cum că a existat și există o continuă evoluție a formei și poziției continentelor. S-a demonstrat că în fiecare continent actual există un nucleu foarte vechi – ”scut” – la care, pe parcursul perioadelor geologice, s-au adăugat noi uscaturi.

          Există multe ipoteze referitoare la originea și evoluția celor două mari structuri, însă marea lor majoritate admit faptul că diferențierea dintre cele două tipuri de scoarță (continentală și oceanică) a început în urmă cu aproximativ 5 miliarde de ani, atunci când materia mai ușoară de la exteriorul Pământului a început să se solidifice dând naștere învelișului numit scoarță. Printre cele mai numeroase ipoteze referitoare la apariția și evoluția actualelor continente și oceane putem enumera: Ipoteza expansiunii Globului, Ipoteza translației continentelor, Tectonica globală etc. Dintre acestea, ultimele două vor face obiectul articolelor ce urmează.

          Ipoteza translației continentelor a fost pentru prima dată formulată de meteorologul german A. Wegener în lucrarea sa Originea continentelor, lucrare publicată în anul 1912.

           Wegener pornește de la ideea că inițial a existat un singur continent și un singur ocean. Datorită mișcării de rotație, continentul a început să execute o mișcare de translație (sau de derivă) pe pătura vâscoasă de dedesubt, pătură cunoscută și sub numele de SIMA. Translația se făcea către vest, deoarece reprezenta o ”rămânere în urmă” față de mișcarea de rotație care se executa (și se execută) către est. Totodată, masele continentale se deplasează și dinspre poli spre ecuator, acolo unde mișcarea de rotație are o viteză maximă. Alunecarea continentelor era însă inegală ca intensitate astfel încât, masa continentală, unică în primă fază, s-a rupt în bucăți pe liniile de minimă rezistență, rezultând mai multe continente. Acestea la rândul lor, încep să se deplaseze cu viteze diferite, rezultând rând pe rând continentele și oceanele actuale ale Terrei.

          Geologii au stabilit etape distincte cu durată diferită (ere, perioade, epoci sau vârste), fiecare fiind caracterizată prin anumite elemente evolutive specifice.

          Precambrian – începe în urmă cu cca. 4,6 miliarde de ani în urmă; în această eră s-a individualizat scoarța continentală; spre sfârșitul acestei ere s-au dezvoltat forme elementare de viață în bazinele oceanice – trilobiți (crustacee);

fossil-1191738_1920
trilobiți

 

          Paleozoic – durează până ce plantele evoluează la primele urme de gimnosperme iar fauna atinge în evoluția ei treapta de reptile primitive; are loc orogeneza caledonică, care conduce la formarea primelor lanțuri muntoase de pe Terra, iar spre sfârșitul erei, a doua orogeneză – hercinică. Despre ce unități de relief s-au format în fiecare orogeneză o să discutăm într-un articol ulterior.

           Mezozoic – începe cu dezvoltarea amoniților și a reptilelor mari și s-a încheiat cu dispariția acestora. Acestei ere îi corespund mișcările orogenetice kimerice și parțial alpine;

ammonit-3235509_1920
amoniți

 

          Neozoic – începe cu apariția mamiferelor placentare, care se și diversifică foarte mult;

         Cuaternar – cu cele două mari perioade importante în definitivarea reliefului: Pleistocen – răcirea climei și instalarea ghețarilor (marile glaciațiuni) și Holocen (în care ne aflăm în prezent), încălzirea climei și retragerea ghețarilor de calotă (vom discuta detaliat la relieful glaciar).evolutia_terra

          Geologii au reușit să descopere, cu destulă precizie, modul în care au evoluat (apărut) continentele și bazinele oceanice în configurația lor actuală. Astfel, pe baza modului în care se deplasează plăcile, analizând fosilele precum și stratele geologice, s-a refăcut configurația continentelor și oceanelor în diferite etape precum și evoluția acestora în viitor.

ev1
Pangaea și Panthalasa

Astfel, s-a putut reface evoluția paleogeografică a scoarței terestre începând de acum cca. 200 milioane de ani, când Atlanticul nu exista decât ca o simplă fisură în scoarța terestră iar Americile erau lipite de Europa și Asia. În acea vreme, exista un singur continent – Pangaea – și un singur ocean – Panthalasa.

 

 

         La sfârșitul Mezozoicului, unicul continent se fragmentează, formându-se riftul Atlanticului de Nord care se lărgește continuu. Tot acum apare o falie de transformare care conduce la formarea unei mări – Marea Thetys. Aceasta desparte unicul continent în două noi continente: Laurasia (în nord) și Gondwana (în sud). Alt rift separă mai târziu Gondwana de Australia (care era unită cu Antarctica), iar o altă falie a acestui rift desprinde India de Africa. În fine, se dezvoltă și riftul Atlanticului de Sud care va separa Africa de America de Sud și va individualiza bazinul Oceanului Atlantic.

ev2

           În faza următoare Africa este împinsă spre Europa iar Marea Thetys începe să se închidă (din ea se mai păstrează doar Marea Mediterană, Marea Neagră și Marea Azov și Marea Caspică). India este împinsă spre nord, se desprinde și se formează Insula Madagascar și se schițează riftul ce va despărți Antarctica de Australia.

ev3          Ulterior se formează Marea Roșie, se detașează Peninsula Arabă, India ”se sudează” de Asia iar Marea Thetys ”dispare” de tot (este situația actuală).

        Ce previziuni fac geologii? Extinderea Oceanelor Atlantic și Indian și restrângerea Pacificului; lărgirea Mării Roșii și unirea sa cu Marea Mediterană care în schimb se va restrânge; legarea Peninsulei Arabe de Asia și

ev4lărgirea riftului est-african; separarea celor două Americi și desprinderea Peninsulei California de America de Nord etc.

       Ce va urma? Nu pot să spun rămâne de văzut……cert este că planeta Pământ evoluează din toate punctele de vedere: de la climă până la fizionomia continentelor și oceanelor….totul este într-o continuă schimbare….

ev5-2.jpg